E o minciună să spui că nu-ți pasă de părerea nimănui. Pentru că nu-i adevărat. Iți pasă, ăsta e adevărul. Și dacă ignori sentimentul, nu dispare. Se numește reprimare.
Românului îi pasă de ce crede străinul despre el. El va zice mereu că nu-i advărat, dar minte. Minte fără să-și dea seama. Fără să-și dorească s-o facă. Nu vrea să fie luat de fraier. De aceea nu recunoaște. Adevărul e că toată ființa lui simte că străinul îi e superior.
Trebuie să accepți părerea asta, să te confrunți cu ea. Altfel nu te poți vindeca. Să accepți că așa vrei tu ca român să te vezi. Prin ochi de neamț. E în regulă. Întrebarea e ce vrea ochiul de neamț să vadă? Ce l-ar mulțumi? Răspunde-ți la întrebarea asta. Oricare ți-ar fi răspunsul, aleargă după acel lucru. Fă acel lucru. Fără orgoliu, pur si simplu devino acel ceva. Numai făcând asta îi vei fi egal neamțului. Și, evident, ție însuți.
Că doar tu ești neamțul, nu?