top of page
Search

Speech-ul și dansul

Îmi place adesea să mă compar cu Logue din 'The King’s Speech'. Celebrul logoped australian care l-a tratat pe regele George al VI-lea al cărui bâlbâit era așa de puternic că nu-i permitea să țină discursuri.





Sigur, eu n-am lucrat cu regi, dar ca și Logue, ințeleg că propria minte joacă un rol uriaș în determinarea calității unui speech și că asemeni dansului care exprimă întreaga viață a trupului, așa și glasul, prin nuanțele lui, exprimă personalitatea.


Pe regele George încercaseră mulți să-l ajute dar numai Logue a reușit. Pentru că a înțeles să caute unde alții n-o făcuseră.

Și el, ca și mine, petrecea mult timp gândindu-se îndelung la strategii pentru a-i putea ajuta pe clienții săi. N-avea rețete, avea soluții.


La fel ca mine, Logue avea actoria ca formație profesională de bază, meserie care îți aduce o bogăție fantastică pentru a pătrunde în profunzime natura umană și îți facilitează să găsești soluții ingenioase ca să-ți poți ajuta cu adevărat clienții.


Comments


bottom of page