top of page
Search

Ce înseamnă accent în engleză?

Este cunoscut faptul că odată depășită vârsta copilăriei, capacitatea noastră de a pronunța o altă limba decât cea maternă, scade. Putem continua să învățăm cu succes multe limbi străine, însă nu mai putem asimila subtilitatea sunetelor ca în copilărie.



Urechea se adaptează la limba maternă și auzul ajustează fiecare nou sunet la sunetele limbii lui. De aceea celebrul ⟨th⟩(ca în cuvântul thing) devine fie t, fie z. Limba română nu conține sunetul /θ/ - reprezentantul fonetic al lui ⟨th⟩. Studiile spun că atunci când un sunet este prea subtil pentru urechea noastră, creierul îi va atribui unul din cele mai apropiate sunete ale limbii noastre. (Flege 1997) Deci în cazul lui ⟨th⟩, in limba română îi vom atribui 't' sau 'z'. 


Cercetătoarea americană Rossina Lippi-Green spune că fiecare limbă are propriul ei cămin, unde locuiesc toate sunetele limbii respective. Fiecare copil își contruiește propria casă a limbii sale, în primii ani de viață. Apoi la maturitate observă cu interes cum vorbitorii altor limbi și-au construit diferit această casă, unele sunt foarte diferite, altele au multe elemente asemănătoare (Lippi-Green 1997).


Unele studii spun că plafonul de vârsta până la care putem să asimilăm pronunția la nivel nativ este 12 ani (Lenneberg 1967). Alte studii consideră ca dupa vârsta de 6 ani vom rămâne mereu cu 'un accent' (Krashen 1973). 


Așa cum corpul vorbește despre cine suntem prin limbajul non verbal, la fel inflexiunile vocii și felul în care vorbim, trimit în permanență semnale celor din jur spunându-le cine suntem. Accentul cu care vorbim dezvăluie despre noi detalii ca naționalitatea sau regiunea din care provenim, sau chiar nivelul de educație pe care îl avem. În limba maternă avem în permanența ocazia să ajustăm și să controlăm imaginea pe care vrem s-o proiectăm în exterior, putând cu ușurință să ne alegem cuvintele pe care le folosim, tonul pe care-l folosim, intensitatea vocii. 


Chiar dacă acest proces se desfășoră în mod inconștient, oamenii fac alegeri în ceea ce privește felul în care vorbesc, alegeri care să-i reprezinte în mod acurat, să fie în acord cu cine sunt, cu profesia pe care au, cu statusul pe care-l au. Toate aceste reglaje funcționează în cadrul unei societăți.


Cu toții știm felul în care funcționează societatea în care ne-am născut, am observat-o încă din primii ani de viață, ne-a fost transmis prin părinți și scoală, în permanență, cine suntem. În afara cadrului societății, individualitatea unei persoane are de suferit. Nu mai putem beneficia de subtilitățile limbii pentru a exprima cine suntem, pentru că identitatea noastră este legată de limba maternă, deci vom continua să vorbim românește, doar că într-o altă limbă.


Dincolo de sunete, cărora le vom rămâne fideli, vom folosi tonul și felul în care rostim în românește, și în limba engleză. Dacă în limba maternă știm exact, în mod conștient sau inconștient, ce ton să folosim atunci când vrem să fim politicoși, atunci când suntem sarcastici sau ironici, când vrem să fim afectuoși sau distanți, într-o limbă străină nu vom putea anticipa toate acestea. Întrucât auzul nu ne mai este la fel de fidel ca în copilărie, nu vom auzi subtilitățile noii limbi decât cu ajutorul unui specialist. 


Consecințele vorbitului cu accent reprezintă un subiect complex din punct de vedere socio-lingvistic. Dacă unui român i se spune că 'sună rusește' atunci când vorbește engleză, acest lucru poate să-l supere, însă dacă unui portughez i se spune același lucru, probabil nu va insemna mare lucru pentru el. Contextul istoric și geo-politic contribuie la formarea percepției despre diverse naționalități, și implicit despre limba acestora. Adesea românii care vorbesc engleză sunt intrebați daca provin din Rusia. Din cauza trecutului istoric, și pentru că românii doresc să-și revendice identitatea latină în cadrul contextului European din care fac parte, aceștia se simt adeseori derutați de această asociere. 


Nu este nimic greșit în a vorbi cu accent, cu toții avem un accent, depinde doar de cel care ne ascultă. Accentul cu care vorbim este, de asemenea, o sursa de mândrie, un simbol care spune lumii cine suntem. Este des întâlnită preconcepția că educarea accentului înseamnă 'să scapi' de accentul tău natural. Acest lucru induce teama de pierdere a identității. Însă, în realitate, este imposibil să ștergi accentul natural al unei persoane.


Educarea accentului are la bază controlul, contruirea pas cu pas a unui alt accent, a unei identității vocale în limba străină. Asta înseamnă că putem reveni oricând la accentul natural, întrucât el nu suferă nicio modificare. Poți alege să vorbești fie cu accentul natural, fie cu cel adoptat. Accentul 'corect' este cel care ne reprezintă, asupra căruia nu avem îndoieli, acesta este ca o haină pe care o purtăm în fața lumii, haină pe care noi o alegem, in ton cu stilul, cu gusturile noastre. Nimeni nu ne poate impune cum să ne imbrăcam, așa cum nimeni nu ne poate impune cum să vorbim. 


În societatea britanică accentul joacă un rol foarte important, există accente prestigioase, care sunt simbolul unei educații alese, ca pronunția RP sau Received Pronunciation, numită și Queen's English sau BBC English, și accente asociate cu clasa de jos, ca accentul londonez, Cockney. Margaret Thatcher este un exemplu consacrat de ceea ce înseamnă succesul în educarea accentului, și cum acesta poate să reprezinte un simbol al tranformării și evoluției pe plan personal.


În concluzie, este important să știm că avem capacitatea să ne modificăm accentul cu care vorbim dacă acesta nu ne e pe plac, că 'a avea accent' nu este o sentință pe viață, că este în puterea noastră să educăm felul în care vorbim, până în punctul în care simțim că suntem mulțumiți de cine suntem și de felul în care ne arătăm lumii.


Comments


bottom of page