Majoritatea oamenilor cu care lucrez n-au probleme de limbă engleza, ci mai degrabă de atitudine. De faptul că nu știu să se comporte cu propriii clienți străini când comunică în engleză. Asta, din păcate, nu se învață la lecțiile de gramatică. Și, ce-i drept, n-o prea știu nici profesorii.
Și să fim cinstiți, ce contează că vorbești engleză perfect dacă nu poți să convingi pe nimeni?
Clientul străin e văzut ca un mic zeu, pe care românul nu-ndrăznește să-l domine.
N-avem curajul să credem că am putea fi, dacă nu mai buni, cel puțin egali cu clientul ‘străin‘. Că valoarea noastră profesională nu se diminuează în funcție de naționalitatea clienților. Nici de limba pe care o vorbim.
Dar cine ar putea să ne judece pentru mentalitatea asta, doar atâția ani am fost obișnuiți să credem că tot ce e 'străin' e mai bun.
Străinul e un zeu pe care românul îl abordează cu rețineri, nu cumva să râdă de el și de engleza lui.
Dar românul insistă să creadă că de vină pentru neajunsurile sale profesionale e... 'românismul'.
Că dacă n-ar fi român, ar vinde mai scump.