Ne-am creat un obicei să râdem de persoanele din jur când acestea vorbesc engleză.
E adevărat, râsul n-a omorât pe nimeni, ba se știe și cât e de benefic, problema e că există umor constructiv și umor distructiv, iar atunci când 'facem mișto' de cineva și-l arătăm cu degetul că face ceva prost, fără însă să ajutăm persoana respectivă să depășească acea situație, nu numai că ceea ce facem este complet distructiv, dar se întâmplă următoarele lucruri:
1. Nu doar că nu-l ajutăm cu nimic pe acel om, dar contribuim la amplificarea senzației de anxietate, care va duce la o engleză și mai dezastruoasă, la îngreunarea procesului de comunicare, la frustrare și nervi.
Lăsând de-o parte faptul că încrederea în sine a acelei persoane poate să fie afectată iremediabil în urma unor astfel de momente.
2. Fără să ne dăm seama, acest tip de atitudine ne afectează ca și comunitate și implicit ne afectează direct. Pentru că știm cu toții că la un moment dat vom fi și noi cel de care se va râde, doar a devenit un obicei, și nu există niciun motiv pentru care tu să fii scutit de acest tratament.
Rezultatul este că vei avea mereu emoții prea mari ca să poți comunica în engleză fără să trăiești cu angoasa că undeva în camera respectivă cineva râde de tine.